Băsescu îi contrazice pe Iohannis și Ponta și stabilește adevăratul ”obiectiv de țară” pentru România

Băsescu îi contrazice pe Iohannis și Ponta și stabilește adevăratul ''obiectiv de țară'' pentru România
Publicat: 04/04/2016, 07:25

„Una foarte interesantă spusă de domnul președinte Iohannis, că obiectivul nostru de țară e să intrăm în zona euro, alta spusă un alt , de Ponta, care spunea să obiectivul nostru de țară este să intrăm în Spațiul Schengen, oamenii ăștia nu au citit tratatul de aderare a Românii la UE. Eu am semnat acest tratat în 2005, la Luxemburg, iar intrarea în zona euro și Spațiul Schengen sunt obligații din tratat, nu pot fi un obiectiv de țară”, a declarat, duminică, Traian Băsescu, în fața a circa o mie de persoane care au participat la lansarea candidaților PMP Arad.

Potrivit acestuia, România are obligația să își asume ca obiectiv de țară refacerea integrității teritoriale a țării și „restabilirea frontierei de răsărit pe Nistru, nu pe Prut”.

„Tot soiul de neaveniți spun că nu ne lasă americanii, că nu ne lasă francezii, nemții, ba că nu vor rușii. Vă rog să mă credeți că în cei zece ani în care am avut onoarea să îndeplinesc funcția de președinte al României am deschis subiectul cu multe ocazii cu toți liderii importanți din lume, nimeni nu spune , dar oricine poate să spună ceea ce știm… modificarea frontierei în UE nu se poate face decât în conformitate cu Convenția de la Helsinki din 1975, acesta a fost tratatul în baza căruia s-a putut face reunificarea Germaniei, numai că Germania a avut politicieni care au vorbit tot timpul despre reunificare, România a ratat și ocazii să se unească cu Republica Moldova la începutul anilor ’90”, a afirmat Băsescu.

În opinia fostului președinte, România trebuie să își intensifice politicile de apropiere de Republica Moldova, pentru că acest lucru ar crește procentul moldovenilor care ar susține unirea.

„Convenția de la Helsinki ne dă dreptul, articolul 1 spune clar că în Europa frontierele se pot modifica numai cu voința părților. Atunci când Parlamentul de la București și Parlamentul de la Chișinău, sau atunci când, prin referendum, românii din dreapta și românii din stânga Prutului vor vota reîntregirea țării, ea se va produce în conformitate cu toată legislația internațională și în conformitate cu toată legimitatea. Unde este problema?”, a spus Traian Băsescu.

Acesta a participat, duminică, la Arad, la lansarea candidaților locali ai Partidului Mișcarea Populară, candidatul formațiunii pentru Primăria Arad fiind pastorul unei cunoscute biserici din oraș, Samuel Caba, fost membru PDL și PNL. Fostul președinte a asistat în sală la critici aduse finului său, Gheorghe Falcă, primarul Aradului, formulate de candidatul PMP, în condițiile în care Băsescu și Falcă nu s-au aflat până acum în formațiuni adverse.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Chia și fără nicotină, vapatul afectează sănătatea vasculară și nivelul de oxigen, arată un studiu